joi, 5 februarie 2009
In Memoriam Dumitru Bălăeţ
Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriiitorilor Bucureşti anunţă cu tristeţe încetarea din viaţă a poetului Dumitru Bălăeţ. Dumitru Bălăeţ s-a născut la 8 noiembrie 1935, Crasna, judeţul Gorj. A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti fiind doctor în filologie din anul 1973. A fost asistent şi lector la Facultatea de Ziaristică a Academiei Ştefan Gheorghiu (1959-1989), inspector general în Comitetul Culturii (1971-1973), lector principal la Comitetul pentru Presă şi Tipărituri, redactor la Revista română pentru străinătate. Dumitru Bălăeţ a avut un mandat ca deputat de Gorj din 1992. Dumitru Bălăeţ a debutat în anul 1960 în Luceafărul cu poezie, iar editorial cu volumul Topos Atopos în 1969. Între scrierile sale pot fi citate volume de poezie ca şi ediţii critice: Scuturile; Ce rămâne; Augustele iubiri; Glasuri; Eterna regăsire, În căutarea lui Trophonius, Odihna pe prund, Trăiri şi fragmente, Ţara lui Dromichete. Ediţii: N. Georgescu-Tistu, Cartea şi bibliotecile, Radu Ionescu, Scrieri alese; Al. Depărăţeanu, Scrieri. Pentru activitatea sa literară a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi în 1968 şi 1983. În ultimii ani a făcut parte din Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. Prin dispariţia lui Dumitru Bălăeţ literatura noastră suferă o regretabilă pierdere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Tot respectul pentru acest om !
RăspundețiȘtergere