La 6 noiembrie 2013 a încetat din viaţă
criticul, istoricul literar, editorul şi publicistul Nicolae Florescu. Născut la 12 octombrie 1942, în Bucureşti, a
debutat încă din vremea studenţiei, în „Iaşul literar” (1962). Absolvent al
Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi (1966), a fost
redactor la Radiodifuziunea Română
(1966-1970), secretar de redacţie şi redactor-şef adjunct la revista
„Manuscriptum” (1971-1980), redactor-şef la „Revista de istorie şi teorie
literară” (1983-1991). Între 1983 şi 2004 a fost cercetător ştiinţific la
Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. Din 1990 a reînfiinţat
şi a condus revista „Jurnalul literar”.
Opera sa cuprinde, între altele, Biografii posibile, I-III (în colaborare
cu Ileana Corbea; 1973-1983), Profitabila
condiţie. Romanul aventurilor secrete (1983), Itinerarii mirabile (1992), Istoriografia
literaturii române vechi, I, Evoluţia
metodelor de cercetare (1996), Întoarcerea
proscrişilor. Reevaluări critice ale literaturii exilului (1998), Noi, cei din pădure. Reevaluări critice ale
literaturii exilului, (2000), Divagaţiuni
cu Anton Holban (2001), Nicolae
Cartojan regăsind calea spre Padova (2001), Resemnarea Cavalerilor: reevaluări critice şi memorialistice ale
literaturii exilului (în colaborare cu Ileana Corbea; 2002), Convorbiri prin timp (în colaborare cu
Ileana Corbea; 2003), Mihail Sadoveanu
între realitate şi mit (2011).
A îngrijit editarea unor volume de Octav
Şuluţiu, Anton Holban, Octavian Vuia, Mircea Eliade, Pamfil Şeicaru, Vintilă
Horia.
Prin dispariţia lui Nicolae Florescu, critica şi istoriografia noastră literară suferă
o grea, ireparabilă pierdere.
Din nordul preriei canadiene, la auzul acestei vesti izbitoare de grea, tac in reculegere, ma aplec crestineste si zic DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE EL si aprind o lumanare. Eu nu am de ce sa zic altfel, fiindca pentru mine a fost un om deosebit, pe care il regret sincer. A fost carturarul bucurestean care mi-a deschis usa JURNALULUI LITERAR in timp ce altii mi-au trantit usa in nas, pentru ca nu sunt pe linia zilei politico-literare, mai mult m-au etichetat politically incorrect si trecut pe lista marginalizatilor din diaspora. Prin cultura, caracter intelepciune si indrazneala Nicolae Florescu a pus o buna parte din JURNALUL LITERAR celor din diaspora Mircea Eliade, Vintila Horea, Pamfil Seicaru, Paul Goma si ””noi cei din padure”” Cei ce cu adevarat l-au inteles si iubit trebuie sa-i continuie traectoria de atitudine si opinie intelectuala si literara atat a celor din tara cat si a celor din strainatate ..... corneliu florea
RăspundețiȘtergereUn om foarte apreciat de diaspora romana, pe care a sprijinit-o.
RăspundețiȘtergere