Generalităţi
Nu e un secret pentru nimeni faptul că perioada 2009-2013 la care se referă
Raportul a fost una din cele mai
dificile din întreaga istorie a USR. În primul rând, sub aspect financiar. Ca urmare a crizei, desigur, la care s-au
adăugat alţi factori mai mult sau mai puţin aleatorii. Vom reveni ceva mai jos
cu precizările necesare. Cu mari eforturi, echipa de conducere a reuşit să
echilibreze situaţia. Când scriu aceste rânduri, USR şi-a achitat toate datoriile
– la bugetul de stat, la furnizori, utilităţi, precum şi datoriile restante
după falimentul SC Queens SRL - şi e capabilă să susţină cea mai mare parte a
proiectelor şi programelor angajate, precum şi cheltuielile curente, salarii, întreţinere şi altele.
După cum se ştie,
la capătul unui şir de procese, USR a pierdut sediul central din Casa Monteoru,
retrocedat proprietarilor de drept. A curs multă cerneală pe această temă, unii
din colegii noştri, chiar membri în Consiliu, dovedind neînţelegerea faptului
că o hotărîre judecătorească se cuvine respectată şi, mai rău, acuzând actuala
conducere că n-a făcut nimic ca să păstreze sediul. Nu e momentul să intru în
detalii, care sunt îndeobşte cunoscute, dar câteva precizări merită să fie
făcute. Casa Monteoru era, în timpul procesului, proprietatea Primăriei
Generale a Capitalei, care o dăduse în folosinţă USR pe 49 de ani. Anularea
donaţiei din 1948-1949 a fost urmarea unui proces, dubios procedural, intentat
în 2006 de urmaşii foştilor proprietari statului român, care a fost reprezentat
în instanţă de Ministerul de Finanţe. La
proces, USR n-a luat parte, nefiind informată, după cum n-a fost
informată, decât trei ani mai târziu, nici Primăria Generală, proprietarul de
drept. Deşi toate actele se aflau în posesia ei şi era beneficiar principal,
USR a reuşit cu greu să fie acceptată parte activă în procesele care au urmat.
Efortul financiar presupus de proces a fost destul de mare şi a afectat grav
bugetul USR, diminuat deja la un prag critic. Pe scurt, tot ce se putea face
s-a făcut. Restul e…literatură. Tot răul fiind, cum se spune, spre bine, noul
sediu ţinând de Casa Vernescu este suficient ca spaţiu, funcţional şi implicând
cheltuieli de întreţinere mai mici. Despărţirea de Casa Monteoru a fost
dureroasă mai degrabă sub raport simbolic. Noul sediu din Casa Vernescu fusese
renovat pe cheltuiala SC QUEENS SRL, printr-un contract separat, nu cu mult
timp înaintea falimentului firmei, după 18 ani de colaborare fără fisură cu
USR. Aş adăuga şi faptul că USR păstrează o relaţie civilizată cu noii-vechii
proprietari ai Casei Monteoru, care, dovadă,
ne-au pus la dispoziţie Sala Oglinzilor cu ocazia festivităţii de
decernare a premiilor din 10 iunie şi
ne-au lansat invitaţia de a organiza şi alte manifestări în fostul nostru
sediu. În acelaşi plan simbolic la care ne-am referit, oferta îşi are
semnificaţia ei.
Criza ne-a obligat şi la raţionalizarea cheltuielilor. Am
redus formatul Consiliului şi al Comitetului Director, precum şi al Comitetelor
de Filială, am desfiinţat un post de vicepreşedinte, am tăiat două din cele
trei indemnizaţii de conducere, a Preşedintelui şi a Prim-vicepreşedintelui, ca
şi indemnizaţiile Preşedinţilor de Filiale. Am atras fonduri extrabugetare ca
să nu trebuiască să reducem salariile personalului administrativ şi
economico-financiar cu mai mult de 10%. Am renunţat la mai mullte posturi de
portari, introducând un sistem electronic la intrare în sediu. Şi aşa mai
departe. Conducerea USR a atras, în mandatul 2009-2013, fonduri în sumă totală
de 5.237.744 lei ( 1.163.944 euro), altele decât cele care provin din sursele
interne obişnuite, taxa de timbru sau chiriile de la Casa Vernescu şi de la
hotelul ”Unique”. Unele dintre aceste măsuri implicau amendarea Statutului.
Pe 12 martie 2013,
Consiliul a dezbătut şi adoptat prin vot, în virtutea articolului 25 din
Statutul în vigoare la acea dată, amendamentele propuse. Prin încheierea din 17
aprilie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a luat act de modificări şi a
dispus înregistrarea acestora în Registrul Special aflat la grefa Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti, ceea ce înseamnă intrarea în vigoare a Statutului
amendat. Prima consecinţă importantă este modalitatea de funcţionare a
alegerilor din toamna lui 2013. În locul Adunării Generale (sau al Conferinţei
Naţionale), se prevede o organizare descentralizată a alegerilor, care au loc
în fiecare Filială în parte, ocazie în
care sunt alese Comitetele de Filială, Preşedinţii lor şi, unde e cazul, reprezentantul
sau reprezentanţii în CUSR, alţii decât Preşedintele, precum şi, într-o urnă
separată, sigilată până la sfârşitul alegerilor din toate Filialele,
Preşedintele USR. Voturile luate în calcul sunt cele exprimate de membrii
titulari participanţi şi ele decid majoritatea, fără a fi necesar un anumit
cvorum. Pot participa la reuniuni şi membri stagiari, dar ei nu au drept de
vot. Membrii care nu au achitat până la data ultimei reuniuni a Consiliului din
10 iunie cotizaţia pe 2012 sau/şi pe anii anteriori sunt suspendaţi, conform
Statutului: ei pot participa la Conferinţe, dar fără drept de vot. Tot ca
urmare a amendării Statutului, Consiliul şi Comitetul au un alt algoritm de
alcătuire, rezultat din descentralizare şi din reducerea numărului de membri.
Asociaţia de Bucureşti a fost desfiinţată ca o suprastructură care s-a dovedit
inutilă, iar Secţiile ei (Poezie, Proză, Dramaturgie, Literatură pentru copii
şi tineret, Critică, Istorie literară şi Eseu, Traduceri) au fost ridicate la
rang de Filială. În fine, de asemenea ca remarcă generală, toate reuniunile
organelor centrale de conducere s-au ţinut în termenele statutare şi toate
deciziile au fost adoptate statutar, prin vot, în CUSR sau în CD, după caz.
Există tendinţa unora din membrii USR de a acuza conducerea de lipsa
transparenţei. Absolut toate deciziile statutar adoptate au fost comunicate
membrilor, pe site sau prin alte mijloace.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi în legătură cu unele
Filiale. Am avut de obicei rare informaţii despre astfel de reuniuni, ca, de
altfel, despre activitatea, proiectele sau programele susţinute de Filiale. E
vorba, mai cu seamă, de unele Filiale din Bucureşti, în mare restanţă cu
strângerea cotizaţiilor, nu în ultimul rând, din cauza funcţionării greoaie a
ASB, în condiţiile unui număr foarte mare de membri, 1056 titulari şi 50
stagiari (pe hârtie, din care doar jumătate se vor afla la Conferinţele de
alegeri, restul fiind suspendaţi tocmai
pentru neplata cotizaţiei pe unul sau pe mai mulţi ani; există scriitori care
nu şi-au plătit niciodată după Revoluţie cotizaţia, chiar şi unii care au fost
aleşi la un moment dat în conducerea USR şi au beneficiat de indemnizaţie şi de
toate drepturile cuvenite membrilor). Filialele din ţară sunt aproape la zi cu
strângerea cotizaţiilor, în acest caz, lipsa de activitate a câtorva, din
fericire foarte puţine, explicându-se
prin numărul prea mic de membri. Culpa revine Comitetelor şi
Preşedinţilor. Situaţia ne obligă la un avertisment: participanţii la alegeri
vor trebui să fie mult mai atenţi când propun sau votează candidaţi la
funcţiile de conducere. Acestea nu sunt o onoare. Ele presupun interes, prezenţă, iniţiativă, bătaie de cap.
Starea precară a unor Filiale, cu un număr de membri cu mult peste norma
statutară, dar fără activitate, se datorează pasivităţii Preşedinţilor lor,
care s-au obişnuit să aştepte salvarea de la conducerea centrală, în condiţiile
în care se privează ei înşişi şi nesiliţi de nimeni de peste 50% din banii
proveniţi din cotizaţii. Faceţi un calcul aritmetic simplu şi veţi constata
câţi bani rămân neîncasaţi şi ce se poate realiza cu ei într-o Filială care are
între 200 şi 300 de membri, chiar dacă
cotizaţia e doar de 100 de lei pe an iar pentru pensionari de 50 de lei.
Pe de altă parte, ne simţim moralmente obligaţi să relevăm faptul că majoritatea
Filialelor din ţară, îndeosebi cele de la Cluj, Iaşi, Timişoara, Arad, Bacău,
Sibiu, Craiova, Piteşti, Braşov, Alba Iulia, Galaţi-Brăila au avut o activitate
bogată, au atras fonduri însemnate de la forurile locale şi chiar, a se vedea
cazul Filialei Alba, au susţinut financiar activităţi ale conducerii USR şi ale
revistelor centrale. Acestora le mulţumim pentru implicare. Din păcate, nu
putem afirma acelaşi lucru despre Filiale care n-au avut practic nici o
activitate, cum ar fi cele de la Constanţa şi Chişinău, spre a nu mai vorbi
despre Filiala de la Tg.Mureş, ruptă în două, ai cărei reprezentanţi în CUSR
sau în CD au fost absenţi mai de fiecare dată, chiar şi de la reuniuni foarte
importante precum aceea din aprilie, în care a fost adoptat Statutul amendat,
sau aceea din 10 iunie, în care a fost votat calendarul alegerilor din
septembrie-octombrie. (La comisia de validare, dosarele au fost aduse de un
membru binevoitor al Filialei, dar nu şi al Comitetului, despre membrii căruia
nu avem de multişor nici o informaţie sigură.)
ACTIVITATE
Vom porni de la cele zece puncte
prevăzute în Programul pe care l-am prezentat la Conferinţa Generală din toamna
lui 2009 şi vom încerca să vedem câte din obligaţiile pe care ni le-am asumat
atunci au fost respectate, câte nu şi de ce.
1-2-3-4). Redefinirea
raporturilor dintre USR şi statul român. Determinarea instituţiilor statului de
a-şi asuma răspunderile care le revin în materie de cultură. Creşterea
vizibilităţii scriitorului şi literaturii în societate. Crearea de programe
pentru străinătate.
Acest punct din programul de acum patru ani a fost realizat integral.
Redefinirea raporturilor cu autorităţile a reprezentat din partea noastră o
schimbare radicală de mentalitate şi de atitudine. Revoluţia din 1989 le-a
creat celor mai mulţi dintre noi iluzia că literatura, arta, cultura, în
general, trebuie scoase de sub tutela statului. Libertatea de creaţie recent
dobândită părea incompatibilă cu aservirea faţă de o autoritate în care
continuam cu toţii, în virtutea inerţiei, a o vedea pe aceea comunistă. Euforia
post-decembristă odată trecută, ne-am dat seama că literatura are aproape la
fel de mult de suferit în prezent de pe urma dezimplicării statului, pe cât a
avut în trecut de pe urma intervenţiei lui abuzive. Economia de piaţă riscă să
ucidă cultura, în condiţiile în care criteriului valorii îi ia locul criteriul
succesului. Literatura s-a aflat după 1989 într-o situaţie mai grea decât alte
domenii culturale. Teatrele beneficiau şi beneficiază de subvenţii, cinematografia,
aşijderea, ca să nu mai vorbim de arhitectură (în pofida faptului că
arhitecţii, nu scriitorii, au dovedit cea mai ruşinoasă conformare la politica
regimului trecut, dovadă blocurile în care trăiesc trei sferturi din locuitorii
oraşelor ţării!). În consecinţă, ne-am adresat guvernului Boc. Argumentul
nostru a fost că, dacă patrimoniul este, pe bună dreptate, subvenţionat de
stat, nu există nici un motiv să nu fie subvenţionată cultura vie, bunăoară,
publicaţiile literare: cultura vie de azi este patrimoniul de mâine. Primul
ministru a înţeles argumentul şi am făcut împreună cu guvernul un protocol prin
care publicaţiile culturale, majoritatea nerentabile într-o economie de piaţă,
să fie subvenţionate. Banii au venit, revistele au fost salvate. Să nu se
creadă însă că lucrurile au mers de la sine. USR fiind un ONG independent,
legea reglementează în modul cel mai strict, deseori birocratic, relaţiile
financiare cu guvernul. Am avut imense dificultăţi de a stabili categoriile de
cheltuieli eligibile. Cea mai mică cheltuială pe banii guvernului ne-a fost
controlată la sânge. Reprezentanţi ai guvernului au luat parte, cu discreţie,
desigur, la toate acţiunile USR presupunând fonduri guvernamentale. Vreau să vă
spun că au existat momente când am vrut să restituim banii. Restricţiile impuse
de legislaţia în vigoare ne-au pus în situaţia de a încasa ultimii bani în
ultima zi a anului trecut. Nu putem reproşa nimic guvernelor succesive care
ne-au sprijinit. Cu atât mai mult, cu cât nu ne-au cerut în schimb decât să
respectăm legea. Dacă dăm în vileag acum aceste lucruri, este ca să vedeţi că
nu autorităţile ne-au creat greutăţi, ci, nu o dată, unii dintre membrii USR.
Amintiţi-vă fabula lui Grigore
Alexandrescu ”Toporul şi pădurea”! Trecem peste faptul că ne-au acuzat că
suntem cerşetori la mâna guvernului, ca să spunem că cel mai important program
al USR, păstrarea în viaţă a publicaţiilor literare, nu s-ar fi realizat fără
sprijinul acordat de guvernul Boc. Programul a fost continuat sub guvernul Ponta,
într-o formă lărgită, care nu se mai limita la reviste, şi mai complexă. Toamna
trecută, USR a avut numeroase manifestări subvenţionate de guvern: lecturi
publice, seri de literatură, Gala Poeziei de la Ateneul Român, Ziua
Scriitorilor, în care au fost premiate mari personalităţi aflate la vârsta a
treia, lansarea unui volum cuprinzând comunicări rostite la Colocviul Romanului
de la Călimăneşti şi Alba Iulia din 2012, o expoziţie de portrete de scriitori,
devenită permanentă, a fotografului Ion Cucu, pe care o puteţi admira în noul
sediu central, decernarea premiului ”Cartea Anului” al ”României literare”, un
work-shop consacrat condiţiei tânărului scriitor, proiecţii de filme
documentare şi altele. Ministerul Culturii a subvenţionat Premiile USR şi, din
2010, programul legat de publicaţii. ICR a subvenţionat o întâlnire a
scriitorilor români cu publicul francez, la Lyon, în 2013. Consiliul Judeţean
Alba şi Primăria Alba Iulia au continuat să susţină material seria
întâlnirilor, simpozioanelor şi a altor manifestări, ca şi revista ”România literară”. Primăria Sectorului 2
Bucureşti sponsorizează de câţiva ani Premiile ASB, revista
Luceafarul de dimineata şi, din 2011, Turnirul de Poezie, care a avut loc în
Grecia, Turcia şi Ungaria. Toate acestea au contribuit la creşterea
vizibilităţii scriitorului şi a literaturii în societate. Şi nu numai în ţară.
Primăria din Călimăneşti a donat USR un teren pentru construirea unei clădiri
destinate conferinţelor de tot felul. Încheiem acest capitol cu precizarea că
ultimele case de pe lista celor aflate în administrarea USR, cea de la Sovata
şi cea de la Valea Vinului, au fost înapoiate prin hotărîrea CUSR
proprietarului de drept, Ministerul Culturii. Suntem informaţi că hotărârea de
guvern care va consfinţi restituirea va ieşi în scurt timp. În ce ne priveşte,
am decis să renunţăm la cele două Case. Nu înainte de a fi făcut mai multe
drumuri până la ele, de a fi apelat la experţi spre a vedea dacă pot fi repuse
în folosinţă, şi la oameni de afaceri pentru a le ceda în administrare. A fost
evident că nu le mai puteam administra, atât din lipsa completă de interes a
membrilor USR în folosirea lor, cât şi pentru că cheltuielile de întreţinere şi
de modernizare ne depăşeau posibilităţile, ceea ce le condamna la degradare
treptată şi ireversibilă.. Fac parte dintr-o moştenire care mai mult ne-a creat
probleme decât ne-a fost de folos. Şi fiindcă a venit vorba de moşteniri, am
vrea să vă punem la curent cu un fapt care ne dă bătaie de cap de o bună bucată
de vreme. Am descoperit în câteva rânduri că, din cauza neglijenţei (să nu-i
spunem altfel!) conducerilor USR care ne-au precedat, am rămas datori
administraţiei statului cu impozitul obligatoriu pe imobil (din motive lesne de
înţeles, nu-l divulgăm, înainte de a încerca să găsim o formă de a plăti, care
să nu trezească la viaţă niscai monştri), cu taxa legală pentru locurile de
veci ale scriitorilor de la Cimitirul Bellu (am plătit-o în rate aproape toată,
după ce am fost informaţi că nu mai avem acces la locurile cu pricina) şi cu
alte angarale cu care predecesorii noştri ne-au încărcat fără măcar să ne
prevină.
Sectorul de relaţii externe al USR a colaborat strâns sau
a fost membru în diverse asociaţii internaţionale care se ocupă de drepturile
de autor, de traduceri şi, în general, de tot ce priveşte activitatea
creatorilor, nu numai de literatură, fireşte, participând la reuniuni
importante, unele organizate de USR în ţară, altele în străinătate de
asociaţiile cu pricina, inclusiv în cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles.
În 2010 şi 2011, au avut loc ediţiile 9 şi, respectiv, 10 ale Festivalului
”Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, cu invitaţi şi laureaţi de marcă
din lume. Criza a pus capăt, din nefericire, Festivalului, ultimele două ediţii
trebuind să fie anulate. Dacă nu la anul, în 2015, s-ar putea să reluăm Festivalul, într-un nou
format.
5). Atragerea tinerilor scriitori. Susţinerea colocviilor
anuale ale tinerilor.
Obligaţie îndeplinită doar pe jumătate. Colocviile tinerilor au continuat
an de an, cu excepţia lui 2013. Ele nu s-au arătat tocmai profitabile, din
cauza existenţei unor serioase divizări în sânul generaţiei 2000, ceea ce a
condus la conflicte, unele neplăcute, între participanţi. În USR nu s-au
înscris destui tineri, încât să putem vorbi de un succes al planului de
atragere a noii generaţii, deşi s-au înscris mai mulţi decât înainte, unii
fiind chiar aleşi membri în diferitele
jurii şi comisii. Un lucru bun este că s-au împuţinat atacurile tinerei
generaţii la adresa USR, dovadă a schimbarii imaginii instituţiei noastre.
6). Susţinerea acţiunilor
Filialelor şi determinarea lor să creeze evenimente culturale locale cu ecou
public.
În marea lor majoritate, acţiunile din Filiale au avut sprijinul USR,
material sau de altă natură. Reprezentanţi ai conducerii centrale au fost
prezenţi aproape în fiecare loc şi împrejurare. Despre numărul şi calitatea
acţiunilor desfăşurate în Filiale am vorbit ceva mai sus. O anumită inerţie s-a
remarcat în unele din Secţiile ASB care au lăsat totul pe seama ASB,
suprastructură greu controlabilă, ceea ce ne-a condus la ideea desfiinţării ei.
Strângerea cotizaţiilor în unele Secţii a fost atât de neglijentă, încât avem
în acest moment un număr apreciabil de membri suspendaţi, fără drept de vot.
Cum am mai arătat, a existat o anume pasivitate a Preşedinţilor şi Comitetelor.
Dar n-am vrea să se creadă că-i absolvim de orice răspundere pe răuplatnici.
Avem colegi care consideră calitatea de membru drept o recunoaştere a valorii
lor, răsplătită prin indemnizaţia de merit, în destule cazuri, care le conferă
drepturi, dar îi scuteşte de obligaţii. Dacă nici amărâta de cotizaţie (aprox.
0,5% din indemnizaţia de merit!) nu şi-o achită decât după telefoane şi
scrisori, ce pretenţii să mai avem de la ei?
7 şi 10). Stabilizarea
financiară a USR. Legea timbrului cultural. Indemnizaţia de merit. Suplimentul
de pensie.
Nu bănuiam, când ne propuneam acum
patru ani să stabilizăm financiar USR, că va veni criza. Stabilizare voia să
zică atunci garanţia că o parte din buget (echivalentul cheltuielilor pe un an)
se va afla depusă la bancă la finele lui decembrie a fiecărui an, disponibilă
pentru eventuale ”zile negre”. Când au venit ”zilele negre”, depozitul a fost
lichidat. De ce? Falimentul firmei care administra Cazinoul ne-a înghiţit
393.000 euro, sumă egală cu bugetul USR pe un an, adică exact acela economisit.
Suma a provenit din amânarea, prin tot felul de tertipuri, plăţii chiriei vreme
de cinci luni, din neachitarea de către firmă a cheltuielilor curente prevăzute
în contract la gaz, apă, lumină şi restul, la care s-au adăugat penalităţile
legale datorate statului pentru impozite neplătite la timp. Am renegociat de
câteva ori contractul cu SC Queens SRL şi, apoi, cu firma care i-a preluat
afacerile. În timp ce avocaţii noştri (altă cheltuială!) discutau cu avocaţii
firmelor cu pricina iar noi semnam protocoale peste protocoale cu patronii
succesivi (unul fiind, nici mai mult, nici mai puţin decât un fost ministru
adjunct al Armatei din Israel!), pe neanunţate, ultima dintre aceste firme şi-a
declarat insolvenţa şi a ieşit pe furiş din scenă. Consecinţele au fost
dramatice. Fără bani şi cu Casa Vernescu sub administraţie judiciară, trebuia
să găsim rapid surse de venit ca să ne plătim datoriile la stat. O jumătate de an
n-am putut reînchiria spaţiul. Trebuie să vă spunem că tocmai obţinusem de la
Ministerul Culturii, care ne dăduse în folosinţă Casa Vernescu, dreptul de
închiriere, neprevăzut în contractul iniţial, care vorbea de parteneriat, ceea
ce implicase în decursul timpului o mulţime de dificultăţi legale. Mai mult, îi
convinsesem pe cei doi miniştri aflaţi succesiv în funcţie, care puseseră ochii
pe Casa Vernescu ca sediu pentru minister, să renunţe la o idee care ar fi dus
la imposibilitatea funcţionării USR. Deşi aveam acum toate drepturile,
administratorul judiciar nu ne-a permis câteva luni nici măcar accesul în
clădire. În schimb, am tot plătit datorii la stat, care nu s-a sfiit, de câte
ori încasam bani din diverse surse, să ni-i confişte nici bine intraţi în
contul bancar al USR. Aceasta, fiindcă, se ştie, nu poţi primi bani de la stat
dacă ai datorii la stat. Întreg programul nostru cu guvernul ameninţa să se
ducă de râpă. Nu vreau să vă spun ce coşmar am trăit, colegii mei din conducere
şi cu mine. Reînchirierea a durat încă o jumătate de an şi s-a făcut pe o sumă
mai mică decât aceea negociată în 2007. Am izbutit să semnăm contractul în
octombrie 2012, dar primii bani au intrat abia în februarie 2013. Chiria de la
hotelul ”Unique” de pe strada Bastiliei fusese diminuată şi ea, cu acordul
Consiliului, cu o treime, din cauza aceloraşi dificultăţi provocate de criză
grupului hotelier care îl administrează. La acestea s-a adăugat faptul că
modificarea legii taxei de timbru n-a fost posibilă din cauza brutalei intervenţii
în Parlament a unui grup de editori care s-au plâns demagogic că dau faliment
dacă legea trece. Nici vorbă însă de faliment! Cei câţiva bani în plus (2%) pe
exemplar erau suportaţi de cumpărători, nu de editori, şi nu sporeau
semnificativ preţul exemplarului: 40 de bani la 20 de lei, să zicem, nu puneau
în primejdie vânzările şi nici pe editor, care îi recupera. Proiectul modificat
de câteva ori stă şi azi la uşa Parlamentului. Întârzierea o datorăm şi lipsei
de cooperare a altor Uniuni de creatori din ANUC, mult mai puţin interesate de
taxa de timbru decât USR. Nenumărate au fost întâlnirile cu colegii noştri din
ANUC, care, cunoaşteţi expresia românească, ne-au pus beţe în roate. Ca să nu
spun că textul proiectului de amendare a legii l-am redactat noi şi juriştii
noştri (alte costuri!). Ca un fel de colac de salvare, am notificat prin
judecătorie editorilor rău platnici să vină la discuţii şi să beneficieze la
rigoare de plata în tranşe a sumelor datorate. Am participat, colegii mei şi cu
mine, alături de un jurist şi de directorul economico-financiar al USR, la
numeroase astfel de discuţii (una mai neplăcută decât alta) şi am reuşit să
recuperăm o parte bună din sumele datorate. Au fost şi editori pe care i-am dat
în judecată. Unele procese sunt încă pe rol. Tertipurile la care au recurs unii
editori ar merita să fie descrise, cu atât mai mult, cu cât printre ei se află
membri ai USR. Jucând contra intereselor breslei, unora li s-ar potrivi articolul 9, aliniatul b din Statut, care
prevede excluderea pentru ”prejudicii materiale, morale şi de imagine grave”
aduse USR. Îi anunţăm că o vom face dacă nu-şi vor schimba atitudinea.
Concluzia ne trimite încă o dată la fabula lui Grigore Alexandrescu. În orice
caz, nu înţelegem, decât ca probă de ignoranţă, dacă nu de rea voinţă,
afirmaţiile unora că actuala conducere a USR n-a făcut nimic pentru
valorificarea taxei de timbru.
Cu imense eforturi şi cu un consum nervos permanent, am
reuşit să stabilizăm financiar USR la sfârşitul lui 2012. Ca să vă daţi seama
de gravitatea lucrurilor şi de întârzierile birocratice de care am avut parte,
e destul să vă spun că ne-am achitat datoriile şi obligaţiile, nu în ultimul
rând faţă de membrii noştri, în seara zilei de 31 decembrie. Câteva ore mai
târziu, anul financiar încheiat, banii ar fi reintrat la buget. Sunt
recunoscător vicepreşedintelui Gabriel Chifu şi directoarei economice Stela
Pahonţu care n-au avut nici Crăciun, nici Anul Nou, obligaţi să stea pe
baricade. Ce am primit în schimb? Citiţi ”Cotidianul” sau diversele site-uri
care ne-au împroşcat cu noroi în toată această dramatică perioadă, inspirate de
aceiaşi membri ai USR nemulţumiţi de actuala conducere şi care nu-şi mai găseau
cuvintele să ne spurce şi să ne, da, blesteme.
8). Îmbunătăţirea comunicării şi site-ului. Transparenţă.
Se poate constata un oarecare progres în limpezirea şi oportunitatea
comunicării. Fără a fi faimos, site-ul USR e, în general, corect. N-am ascuns
niciodată colegilor noştri ceea ce facem sau ceea ce se întâmplă în USR. Din
păcate, dorinţa noastră de transparenţă s-a izbit de neatenţia, dezinteresul
sau chiar reaua credinţă a unora, care au dat interpretări personale şi
neîntemeiate afirmaţiilor sau deciziilor noastre. Nu demult, un răuvoitor scria
în presă despre ”afacerile” pe care conducerea actuală le-ar fi făcut când cu
cedarea Casei Monteoru. Acelaşi ins lipsit de scrupule credea a deţine
informaţia senzaţională că vrem să vindem sediul ASB de pe strada Nicolae
Golescu, făcându-se a nu şti sau neştiind, ceea ce nu-l scuză, că sediul nu e
proprietatea USR, care plăteşte chirie. Cât despre scoaterea la mezat a Vilei
Scriitorilor de la Neptun, ce lămuriri am mai putea da? Mici ticăloşii, veţi
spune. Desigur. Dar care atârnă greu în balanţa tot mai înclinată a raporturilor
noastre cu presa şi cu site-urile de scandal. Ceea ce lipseşte adesea din lumea
pe care USR o reprezintă în ochii publicului este solidaritatea de breaslă.
Câţi dintre membrii USR au ripostat la josnicele atacuri? Nu ca să ne apere pe noi, cei din conducere,
dar ca să apere imaginea breslei şi, în definitiv, pe a lor înşişi. A existat
şi un caz fericit, recunosc: scrisoarea de protest semnată de peste 500 de
scriitori provocată de calomniile, injuriile şi ameninţările pe care ni le-a
adresat un individ certat cu legea, redactor-şef la o revistă clujeană şi
membru al USR. Excluderea lui din USR s-a făcut cu o singură abţinere. Mă
mănâncă limba s-o dezvălui! Mai ales după ce individul ne-a notificat printr-o
casă de avocaţi că vrea să negociem amiabil reprimirea lui în USR şi să
retragem acuzaţiile pe care i le-am adus. Noi lui? Nu cumva, el nouă?
9). Nu mai e de actualitate.
Răspuns parţial în capitolul de Generalităţi,
cu referire la Statut.
ÎNCHEIERE.
MULŢUMIRI.
Sper din toată inima că istoria nu se repetă. Cu atât mai puţin în formă de
farsă. Anii 2009-2013 vor rămâne în viaţa USR şi în memoria noastră ca ani
negri. Dar şi ca o dovadă că, atunci când există voinţă şi oameni cinstiţi,
competenţi şi devotaţi, pot fi depăşite crizele cele mai grave. Sunt încredinţat
că ştiţi cine a făcut parte din echipa de conducere a USR pe care aţi ales-o cu
patru ani în urmă şi care a salvat corabia de la un naufragiu anunţat. Le
mulţumesc lui Varujan Vosganian, lui Gabriel Chifu, Irinei Horea şi Stelei
Pahonţu pentru tot ce au făcut, uneori
cu sacrificii de care nu mulţi sunt capabili. Le mulţumesc colegilor din
Consiliu şi din Comitetul Director, împreună cu care am luat decizii importante
şi nu totdeauna uşoare. Le mulţumesc, nu în ultimul rând, acelor oameni, puţin sau deloc cunoscuţi de către cei mai
mulţi dintre dv., care ne-au stat alături la bine, dar şi la rău, cu salariile
diminuate, când nu, pur şi simplu neplătiţi, muncind fără să crâcnească, uneori
până seara târziu, sâmbăta şi duminica, la nevoie, cu un devotament tot mai rar
în zilele noastre. Vă mulţumesc dv., participanţi la Conferinţele de alegeri de pe tot cuprinsul ţării, pentru
că îmi daţi sentimentul reconfortant că sunteţi interesaţi de soarta breslei
noastre şi a cărţii de literatură în general, fără de care am fi cu toţii mai
săraci spiritual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu