sâmbătă, 9 februarie 2013

In Memoriam Cornelia Bucur


Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu profund regret încetarea din viață a  distinsei traducătoare Cornelia Bucur. A făcut parte dintr-un grup de traducători angliști lansați după 1990, alaturi de Radu Paraschivescu, Irina Horea, Mihnea Gafița si Liviu Bleoca, generația care a revitalizat receptarea marii literaturi anglo-americane în România. Prea puțin cunoscută pentru ca n-a avut vizibilitatea meritată decît în interiorul breslei, Cornelia Bucur a tradus zeci  de titluri din mari autori, de la Julian Barnes și Ia McEwan pînă la Lawrence Durrell, David Lodge, Philip Roth, David Malouf și Salman Rushdie, Raymond Chandler etc. A redactat numeroase traduceri ale altor autori, printre multe-multe altele prima ediție în limba româna a traducerii piesei Doi veri de stirpe aleasă de Shakespeare & Fletcher, tradusă de George Volceanov și Harmonia Caelestis, de Peter Esterhazy.

Prin dispariția Corneliei Bucur opera de traducere a literaturii de limbă engleză în România suferă o ireparabilă pierdere. Dumnezeu s-o odihnească.

Un comentariu:

  1. As vrea sa fie doar un vis urat, pe care ceata diminetii il alunga. Stiu ca nu e asa si-mi pare rau ca moartea se grabeste sa-i ajunga din urma pe cei dragi noua. Sper ca Dumnezeu sa-i calauzeasca pasii spre "prietenii" ei de dincolo!

    RăspundețiȘtergere