joi, 7 iunie 2012

Premiile USR pe anul 2011

Juriul Uniunii Scriitorilor din România alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Paul Aretzu, Gabriel Coșoveanu, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, întrunit în data de 16 iunie 2012, a decis premierea următoarelor cărţi și autori, pe baza nominalizărilor juriului de nominalizări, acordîndu-le Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2011: I. POEZIE Gabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios, Cartea Românească II. PROZĂ Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides III. CRITICĂ Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească / Polirom IV. TEATRU Gellu Dorian, Confort Freud, Timpul V. PREMII SPECIALE Cassian Maria Spiridon, Despre barbari sau Invazia omului plat, Litera VI. DEBUT Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii Române și Alex Goldiş, Critica în tranşee, Cartea Românească VII. TRADUCERI Dinu Flămând, Fernando Pessoa, Opera poetică, Humanitas Fiction Premiul Fundației Andrei Bantaș acordat de juriul USR cu sprijinul financiar al Fundației Andrei Bantaș: George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea, W. Shakespeare, Opere, IV, (Regele Ioan, Îmblînzirea scorpiei, Vis de-o noapte-n miezul verii), Paralela 45 VIII. LITERATURĂ ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE (nominalizările sunt făcute de Comitetul pentru Minorităţi al USR). Egyed Emese, Briszéisz, (roman) Erdélyi Híradó Kiadó Premiul Național de Literatură: Norman Manea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu