Din tabelele de mai jos se poate vedea ce destinație dă USR fondurilor din Timbrul literar, taxă legală de 2% pe fiecare carte de literatură vîndută, și modul în care editorii, mulți dintre ei scriitori ei înșiși, refuză să respecte legile țării. Taxa de timbru cultural este fixată prin lege și reprezintă un aport (plătit în fapt de cititorul care cumpără volumul, CD-ul, biletul de teatru) pentru susținerea culturii vii. Editorii, în disprețul legii și plasîndu-se cu de la ei putere mai presus de ea, ignoră această obligație pentru că statul nu are mecanismele de a forța respectarea legii și nici interesul s-o aplice (cîtă vreme taxa nu merge la buget). Cei care manifestă împotriva statului sînt gata de fapt, dacă li se oferă ocazia, să se sustragă de la cele mai simple obligații fixate de lege nu numai față de stat, ci față de alți contribuabili, în speță chiar față de colegii și partenerii lor (în măsura în care se poate vorbi de o relație de parteneriat între editor și autor).
Încasări ale Uniunii Scriitorilor din Timbrul literar, în anul 2011
Nr.crt.
|
EDITURA
|
Suma (lei)
|
1
|
CAVALLIOTI
|
60,53
|
2
|
CNI CORESI
|
989,8
|
3
|
COGNITIA
|
54,04
|
4
|
D.D. CONSULTANTS
|
3292,78
|
5
|
DIANA SRL
|
286,94
|
6
|
EGMOND
|
8000
|
7
|
FABRICA DE VISE
|
1057,76
|
8
|
FED. COM. EVREIESTI
|
279,72
|
9
|
FLAMINGO GD
|
11465,74
|
10
|
GENESIS
|
2118,84
|
11
|
GRAFPRINT
|
92,4
|
12
|
GRUPUL EDITORIAL ART
|
64383,44
|
13
|
HERG BENET PUBLISHERS
|
289,78
|
14
|
HUMANITAS
|
115000
|
15
|
JORDACHE
|
116,08
|
16
|
MERLE BLANC
|
41
|
17
|
NEWS DESK MEDIA
|
68
|
18
|
NICULESCU
|
2192
|
19
|
NOMINA GROUP EXPERT
|
89,16
|
20
|
OS ORGANIZZAZION SPECIAL
|
1115,67
|
21
|
PAXAURAMUNDI
|
36
|
22
|
POLIROM
|
19630,12
|
23
|
PROFEX
|
1365,7
|
24
|
RADIODIFUZIUNE
|
2407,8
|
25
|
ROSER ANTICARIAT
|
250
|
26
|
SPANDUGINO
|
1150
|
27
|
STEAUA NORDULUI
|
1000
|
28
|
TAMAR PRINT SRL
|
350
|
TOTAL (lei)
|
237183,3
|
Cheltuieli efectuate de Uniunea Scriitorilor în anul 2011 din
fondul ‘TIMBRUL LITERAR”
Natura cheltuielilor
|
Suma
- lei -
| |
1.
|
Lecturi publice
|
43960
|
2.
|
Diurnă: 150 euro pt. deplasari in strainatate
|
40432
|
3.
|
Taxe poștă și comision bancar
|
3975
|
4.
|
Sprijinire reviste și carte (Euphorion, Memoria, Secolul 21)
|
16907
|
5.
|
Cinstirea si perpetuarea memoriei scriitorilor
(ferpare, coroane, etc)
|
29217
|
6.
|
Ajutoare financiare pt. scriitori și familii de scriitori aflate în dificultate
|
117592
|
7.
|
Proiecte:
|
201182
|
- Premiul national de poezie “ Mihai Eminescu” 2010 –Botoșani (contribuție)
|
2500
| |
- Programul “Ora de română”
|
920
| |
- „Scriitorii în cetate” - Cluj
|
9534
| |
- Festival “Zile și nopti de literatura”- Neptun
|
127562
| |
- Colocviul național de literatura pt. copii “Cezar Petrescu”
|
1596
| |
- Festivalul «Tudor Arghezi » - Tg. Jiu (premiile)
|
5000
| |
- Festivalul internațional de poezie -Timisoara
|
10000
| |
- Simpozion “Cercul literar de la Sibiu”
|
2500
| |
- Festival “Serile Antares” – Galați
|
5500
| |
- Congresul național de poezie editia a IV-a Botosani
|
5000
| |
- Zilele revistei “Convorbiri literare” Iași
|
10000
| |
- Premiile U.S.R. (transport și cazare participanti)
|
10000
| |
- Tabara de creație de la Săvârșin - Arad
|
3000
| |
- Colocviul tinerilor scriitori – Alba Iulia
|
3470
| |
- Colocviul “Iustin Panța”- Sibiu
|
3000
| |
- Concurs de manuscrise, subvenție pt.
“Poema desnuda” de Crista Bilciu
“Profesorul Bumb și macii suedezi” de
Augustin Cupșa
|
1600
| |
Total cheltuieli 2011 (lei)
|
654447
|
Notă:
- Suma cheltuită în 2011 este mai mare decît cea încasată. Diferența dintre suma cheltuită și încasări se explică prin faptul că o parte din fonduri provin din suma rămasă disponibilă din anii precedenți.
- Edituri precum All, Paralela 45, Compania, Nemira, Vinea, Rao, Dacia XXI, Saeculum, Mașina de Scris, Aramis, Corint, Curtea Veche, Gramar, Institutul European, Junimea, Univers și multe altele nu și-au îndeplinit în 2011 obligația legală, neachitând USR nici o sumă provenită din taxa de timbru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu