luni, 14 septembrie 2009

Alegeri la Secţia de traduceri a ASB

În ziua de 14 septembrie, la sediul Uniunii Scriitorilor, a avut loc Adunarea Generală a Secţiei de traduceri a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Membri, prezenţi în număr mai mare decît la secţiile care au organizat adunări pînă acum, au ales ca preşedinte al secţiei, pe doamna Irina Horea care va face parte din Consiliul USR alături de scriitorii Peter Shragher, Sorin Mărculescu şi Simona Cioculescu. Din Comitetul Director al secţiei vor mai face parte în următorii patru ani,alături de preşedinte, şase traducători. În cadrul discuţiilor care au avut loc cu acest prilej, traducătorii prezenţi s-au referit cu precădere la onorariile foarte mici plătite de editori traducătorilor de literatură. Poetul Sorin Mărculescu a făcut mai mule observaţii pe marginea noului Statul al Uniunii, propunînd cîteva modificări. Reamintim că adunările următoare ale secţiilor vor avea loc astfel: Dramaturgie – 17 septembrie ora 10, la sediul USR, Poezie şi Proză la 21 şi 22 septembrie orele 9.30, ambele la Teatrul Nottara, Sala Mare. Conferinţele de alegeri ale ASB şi USR vor avea loc în zilele de 2 noiembrie, respectiv 23 noiembrie 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu