luni, 29 august 2011

Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor” Ediţia a XLIII-a, Târgovişte, 11-12 noiembrie 2011

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa,
Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană
“I. H. Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”,
Teatrul Municipal Târgovişte, Universitatea „Valahia”.

Regulament
Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”
Ediţia a XLIII-a, Târgovişte, 11-12 noiembrie 2011

În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societăţii
Scriitorilor Târgovişteni, Bibliotecii Judeţene “I. H. Rădulescu”,
Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, Teatrului Municipal
Târgovişte, Universităţii „Valahia”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din
România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea
Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi
teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a XLIII-a. El se adresează creatorilor
din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor
de creaţie şi nu au volume de autor. Concursul doreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii se vor prezenta la concurs
cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând
maxim 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv
piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt, care vor aborda teme la
alegere, şi 2 lucrări de circa 4-5 pagini la secţiunea eseu, cu tema „Şcoala
prozatorilor târgovişteni. Mircea Horia Simionescu – cel mai original
prozator român postbelic.”

Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 31 octombrie 2011, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prin poşta electronică ( e-mail – office@cjcd.ro), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de datele personale solicitate mai sus, organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera
şi va stabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.
Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 31 octombrie 2011, data poştei.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 11şi 12 noiembrie 2011, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLIII-a 2011. Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 7000 lei, vor fi acordate concurenţilor numai în prezenţa acestora în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de încheiere a concursului. De asemenea, lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu editura „Bibliotheca”.

Relaţii suplimentare:
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/613112; e-
mail – office@cjcd.ro;

joi, 11 august 2011

ASB în vacanță pînă pe 29 august

În perioada 12-28 august personalul ASB se va afla în vacanță.
Pentru situații de urgență vă puteți adresa prin email sau sms președintelui ASB.

ASB dorește tuturor membrilor săi vreme bună și voie bună în perioada estivală de vîrf!

marți, 9 august 2011

In Memoriam Constantin Stan (1951-2011)






Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor București anunță cu profundă durere încetarea din viață, în ziua de 9 august 2011, a prozatorului Constantin Stan, unul dintre reperele prozei generației literare 1980. .

Constantin Stan s-a născut la 28 iulie 1951, în București. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București, secția Limba și literatura română - Limba și literatura franceză. În perioada studenției a frecventat Cenaclul Junimea, condus de Ov. S. Crohmălniceanu, fiind unul dintre cei mai activi membri și unul dintre autorii importanți ai antologiei „Desant 83”, carea a lansat în literatura noastră o nouă generație de prozatori. Conastantin Stan a activat ca profesor de limba franceză în comuna Brazii (1974-1978), a fost apoi redactor la ”Scânteia tineretului” și la „România pitorească”, iar după 1989 director la ”Expresul de marți”, secretar general de redacție la ”București Match”, a predat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și la Universitatea ”Virgil Madgearu” din Craiova.

Constantin Stan a colaborat la ”România literară”, ”Cronica”, ”Tribuna”, „Amfiteatru” iar în ultimii ani a susținut rubrici permanente la revista „Luceafărul de dimineață” făcînd parte și din asociația omonimă, afliliată revistei. Din anul 2005, Constantin Stan a fost președinte al Secției de Proză a Asociației Scriitorilor București, iar din 2009, membru al Consiliului Uniunii Scriitorilor. A înființat mai multe cenacluri profesioniste, ultimul fiind Clubul de Proză al secției ASB, la Muzeul Literaturii.

Constantin Stan a debutat în presă în 1972, în revista Luceafărul, iar editorial în 1979 cu romanul Carapacea. Opera sa mai cuprinde Nopți de trecere, 1984; Vară târzie, 1986; Iubire fără natură moartă, povestiri în limba rusă, Biblioteca Română, 1990, Provizoriu, Sud, 2000; Viața ca literatură, 2001; Deadline, 2003. De un larg ecou critic și de premii și nominalizări s-au bucurat romanele sale cele mai recente: Gerda (distins cu Premiul ASB), Iubește și mergi mai departe și ultimul său roman Gde Buharest. Ultimele trei romane au fost nominalizate la Premiul Uniunii Scriitorilor. Pentru activitatea sa literară, Constantin Stan a mai primit Premiul revistei Luceafărul, 1984 și 2011; Premiul Suplimentului literar-artistic al Scânteii Tineretului, 1985.
Prin dispariția prematură a prozatorului Constantin Stan literatura română și lumea literară românească suferă o ireparabilă pierdere.
Regretatul scriitor va fi depus miercuri 10 august în a doua parte a zilei la sediul Uniunii Scriitorilor, Casa Monteoru unde colegii și cititorii îi vor putea aduce un ultim omagiu. Trista ceremonie a despărțirii de Constantin Stan va avea loc joi 11 august începînd cu ora 12 la Cimitirul Andronache.

Foto: Constantin Stan și Horia Gârbea, Neptun, 2009