joi, 24 decembrie 2009
LA MULŢI ANI!
Asociaţia Scriitorilor Bucureşti le urează membrilor săi, colegilor din toate filialel din ţară, iubitorilor literaturii un călduros La Mulţi Ani! 2010 cu lecturi frumoase şi succese literare!
marți, 22 decembrie 2009
In Memoriam Gabriel Iuga
Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti anunţă cu profund regret dispariţia prozatorului Gabriel Iuga. Gabriel Iuga s-a născut la 1 noiembrie 1946. A fost un romancier prolific, între volumele sale fiind de notat "Panda", "Cămaşa de trandafiri". Gabriel Iuga va rămîne în memoria confraţilor şi pentru protestul iniţiat în anii dictaturii comuniste cînd a declarat greva foamei şi a fost exclus un timp din Uniune, împreună cu alţi confraţi. Prin decesul lui Gabriel Iuga, literatura noastră şi bresala scriitorilor suferă o dureroasă pierdere.
Colegii care pot aduce adăugiri acestui succint articol sînt rugaţi să o facă în memoria regretatului autor.
Colegii care pot aduce adăugiri acestui succint articol sînt rugaţi să o facă în memoria regretatului autor.
Aniversarea Revoluţiei al ultima şedinţă din an a Clubului Dramaturgilor
Luni 21 decembrie, la sediul USR, a avut loc ultima şedinţă a anului 2009 pentru Clubul Dramaturgilor, condus de Mircea Ghiţulescu . Cu acest prilej, cei 20 de ani de la Revoluţia din 1989 au fost aniversaţi prin lectura, din păcate în absenţa autorului orădean, din motive de timp neprielnic, a piesei "Umbra" de Paşcu Balaci. Un monolog care a fost interpretat magistral de Mircea Albulescu. În aceeaşi şedinţă a fost lansat numărul 3-4 al revistei "Drama", a Uniunii Scriitorilor, directorul ei fiind tot Mircea Ghiţulescu. Juriul Clubului a acordat, după tradiţie, Premiul Piesa Anului 2009. Dintre piesele prezentate la Club şi cele publicate în revista "Drama" fiind aleasă "Misterul pianinei" de Horia Gârbea, reprezentată în noiembrie, în regia lui Dan Tudor.
sâmbătă, 12 decembrie 2009
Şedinţa Comitetului de conducere al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti
Comitetul de conducere al Filialei Bucureşti a Uniunii Scriitorilor, întrunit la 11 decembrie cu 7 membri, prezenţi, 2 membri absenţi motivat, 2 invitaţi, a luat în discuţie, în urma adresei nr. 43 adresată de conducerea USR filialei, proiectele secţiilor filialei preliminate pentru anul 2010. S-au avansat numeroase propuneri de proiecte, altele urmînd a fi adăugate în funcţie de fonduri şi apariţia unor oportunităţi de realizare.
Comitetul de conducere al Filialei Bucureşti a ales de asemeni, prin vot secret, juriul pentru decernarea premiilor filialei pentru cărţi apărute în 2009. Volumele vor fi depuse de autori sau editori la sediul Filalei pînă la 1 februarie 2010. Din juriu vor face parte scriitorii: Ioana Ieronim, Eugen Simion, Octavian Soviany, Tudorel Urian, Radu Voinescu.

Concurs de volume pentru tinerii autori la Uniunea Scriitorilor
Uniunea Scriitorilor anunţă lansarea Concursului de volume deschis tinerilor autori, sub 35 de ani, ediţia 2010. Manuscrisele vor fi depuse la Secretariatul Uniunii pînă la data de 15 ianuarie 2010. Un juriu al USR va premia cîte un volum de poezie, proză şi eseu. Volumele cîştigătoare vor fi publicate la Editura Cartea Românească.
luni, 7 decembrie 2009
Uniunea Scriitorilor solicită situaţia proiectelor din filiale pentru anul 2010
Ca urmare a hotărârii Comitetului Director din data de 30 noiembrie 2009, Uniunea Scriitorilor din România comunică:
1) Fiecare filială a USR este rugată să trimită Uniunii o situaţie a manifestărilor culturale/proiectelor culturale care vor avea loc în cursul anului 2010 în zona de acţiune a filialei (toate manifestările/proiectele, nu numai cele organizate strict de filială).
2) Începând cu primul semestru al anului 2010, proiectele pentru concursul de finanţări nu se vor mai adresa direct Uniunii, ci vor fi depuse la filiale. Proiectele de finanţări pe semestrul I al anului 2010 vor fi depuse până la data de 30 decembrie 2009. Comitetele de conducere ale filialelor vor face o preselecţie şi vor timite la secretariatul U.S.R. proiectele alese (data limită 20 ianuarie 2010). Acestea vor fi luate în discuţie de Comitetul Director care se va întruni în data de 27 ianuarie 2010.
3) Comitetul de conducere al fiecărei filiale va propune un proiect cultural reprezentativ pentru respectiva filială, proiect care urmează să fie sprijinit financiar cu prioritate de U.S.R.

sâmbătă, 5 decembrie 2009
In memoriam Valeriu Sârbu
Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu durere încetarea din viaţă a dramaturgului, poetului şi eseistului Valeriu Sârbu. S-a născut la 18 septembrie 1931 la Bujoreni, judeţul Vâlcea. A absolvit Facultatea de Filolofie a Universităţii Bucureşti. A lucrat ca reporter şi redactor la mai multe reviste şi ca profesor la Liceul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. A debutat cu versuri în anul 1966, editorial în anul 1969, cu volumul Poeme banale. Prima piesă radiofonică, domeniu în care a excelat, a fost transmisă la Radio România în anul 1968 (Balerina portocalie). Au urmat numeroase piese în special pentru radio, dramaturgul primint premii pentru aceste realizări în România ca şi în străinătate. A făcut parte din USR, filiala Braşov. Prin încetarea din viaţă a lui Valeriu Sârbu, literatura noastră dramatică suferă o considerabilă pierdere.
In Memoriam Elena Zarescu
Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu durere trecerea în nefiinţă a scriitoarei Elena Zarescu. S-a născut la 5 noiembrie 1933 în judeţul Vâlcea. Absolventă a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Pedagogie, Elena Zarescu a activat ca profesoară de limba şi literatura română. Ca poetă, a debutat în 1966 în revista Luceafărul şi editorial cu placheta Nordice în 1971. A publicat numeroase volume de versuri inedite precum şi mai multe antologii din lirica proprie. Prin dispariţia poetei Elena Zarescu, breasla literară înregistrează cu tristeţe despărţirea de o scriitoare sensibilă şi de o bună colegă.
vineri, 4 decembrie 2009
In memoriam Marin Mincu
Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu deosebită tristeţe încetarea din viaţă a profesorului-doctor Marin MINCU, critic literar, poet şi prozator de largă reputaţie. Marin MINCU s-a născut la 28 august 1944, la Slatina.
A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în anul 1967 şi a devenit doctor în filologie în anul 1971, cu o teză despre opera literară a lui Ion Barbu. Între 1978-1994 a fost profesor asociat al Universităţii din Florenţa. Marin MINCU a debutat în anul 1964 în Gazeta literară cu un articol de critică şi ca poet în 1966 în Amfiteatru.
Debutul editorial s-a produs cu poezie, Cumpănă în 1968. A publicat mai multe romane printre care: ciclul Intermezzo, Jurnalul lui Dracula 1992, Jurnalul lui Ovidiu 1997, ambele publicate mai întâi în limba italiană în Italia. A publicat de asemeni numeroase volume de versuri şi volume de critică, antologii ale poeziei textualiste din România. Marin MINCU a obţinut numeroase premii pentru literatură atât în Italia cât şi în România. Pentru activitatea sa culturală prodigioasă i s-a decernat în anul 1996 Premiul Herder. Marin MINCU a fost de asemeni profesor şi decan al Facultăţii de Litere la Universitatea Ovidius din Constanţa şi directorul unei edituri proprii Pontica la care a găzduit debuturi remarcabile ale tinerilor poeţi din generaţia 2000. El a condus Cenaclul Euridice remarcabil pentru afirmarea în literatură a generaţiei 2000. A avut de asemeni o activitate bogată de traducător din literatura italiană. Prin încetarea din viaţă a profesorului Marin MINCU literatura română, lumea literară şi învăţământul filologic românesc suferă o dureroasă pierdere. Cititorii şi admiratorii profesorului Marin MINCU îi vor putea aduce un ultim omagiu la sediul Uniunii Scriitorilor din România unde va fi expus în ziua de luni 7 decembrie, începînd cu ora 12. Trista ceremonie a înmormântării va avea loc marţi 8 decembrie, după o slujbă oficiată la Biserica Amzei.

marți, 1 decembrie 2009
Nicolae Manolescu - 70
În ziua de 27 noiembrie 2009, criticul Nicolae Manolescu, proaspăt reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor a împlinit 70 de ani. Numeroşi scriitori şi nescriitori i-au urat La Mulţi Ani! Cu acest prilej, la Tîrgul Gaudeamus s-au lansat 3 volume dintre care unul omagial, culegere de texte despre sărbătorit şi unul de memorii, acesta semnat de Nicolae Manolescu. Pentru că e vorba de o viaţă dedicată cărţilor, ilustrez postarea nu cu poza autorului ci cu cea a volumului care este incitant şi savuros.
comitet director USR
Vineri 28 noiembrie a avut loc o şedinta a Comitetului Director al USR care a rezolvat probleme curente care nu suportau amînare şi a stabilit agenda pentru viitorul comitet şi consiliu din ianuarie 2010. Au fost prezenţi membrii bucureşteni al Comitetului legătura cu ceilalţi fiind asigurată telefonic. S-a decis achiziţionarea aparaturii, foarte simplă de altfel, care să permită video-teleconferinţe pentru a se realiza şedinţele CD fără deplasarea membrilor, fapt ce ar însemna economii însemnate de timp şi fonduri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)